Campionatul National de Blogging®:
 

Studiu de caz: Cum te-ar putea ajuta un vehicul electric in viata de zi cu zi?

Trendul acestei perioade este dat de diverse vehicule electrice care iau cu asalt străzile orașelor, precum trotinetele electrice, bicicletele electrice sau hoverboardurile. Tot mai multe persoane aleg să se bucure de experiența promisă de acestea, conștientizând că astfel pot economisi bani și pot contribui la protejarea mediului într-un mod interactiv.

Printre avantajele utilizării unui astfel de mijloc de transport se numără ușurința în manevrare, timpul economisit, portabilitatea mult mai ușoară comparativ cu o mașină, îmbunătățirea sănătății, pierderea în greutate, lipsa zgomotului, costurile minime de întreținere, dar și faptul că este mult mai sigur decât alte vehicule mai rapide.

În cadrul acestei campanii i-am provocat pe bloggerii înscriși în Blogal Initiative să scrie despre cum i-ar ajuta pe ei folosirea unui vehicul electric în viața lor zilnică, indiferent că sunt deja posesorul unuia sau și-ar dori să fie. Am pregătit de asemenea premii pentru cele mai bune trei articole, dar și vouchere pentru toți ceilalți participanți. Astfel, toți bloggerii participanți la campanie vor primi câte două vouchere în valoare de 100 de lei fiecare valabile pe site-ul evoMAG.ro pentru următoarele tipuri de produse din categoria Vehicule electrice: biciclete electrice, trotinete electrice, hoverboarduri, skateboarduri electrice și monocicluri electrice.

Îți place? Spune mai departe!
                 
Îți mulțumim pentru aprecieri!
Nu uita să ne urmărești pe rețelele sociale

Blogal Initiative în cifre

705 bloggeri activi
în Campionatul Național de Blogging
2572 bloggeri participanți
din 6 iunie 2011 până azi cu
21311 postări la 453 campanii
cu premii în valoare totală de
228733 EUR
+468 de produse în Giftshop
în valoare totală de 13145 EUR

Gazeta de perete

Sigur avem o campanie
și pentru blogul tău!
Abonează-te la newsletter pentru a afla din timp despre campaniile derulate prin Blogal Initiative

Afla beneficiile Blogal Initiative Esti companie? Esti blogger?

Top Reach Total in Campanii

1. olteancaindeplasare....
Alexandra Călinoiu
4727
reach
2. secretelezeilor.ro
Claudiu-Gilian Chircu
3305
reach
3. denisuca.com
Denisa Bârgău
3000
reach

Gift Shop

qrf
Pret
21 pct.

Campanii în derulare

Cum alegi hrana pentru animalul tau de companie?
PERIOADA: 20.05.2019 - 02.06.2019 ora 23:59
Mai sunt 13 zile
PREMII: 3 x tichete cadou, 3 x pachete de hrană pentru animale
Revolut – alternativa bancara digitala care te ajuta sa iti controlezi mai bine banii
PERIOADA: 10.05.2019 - 26.05.2019 ora 23:59
Mai sunt 6 zile
PREMII: 1 abonament Revolut Metal, 1 abonament Revolut Premium, 3x kituri Revolut
ARTICOLE RECENTE ÎN CAMPANIE:

Campanii în Bucuresti

Campanii în Iasi

Campanii în Craiova

Blogal Initiative foloseste:

Zelist Monitor