Campionatul National de Blogging®:
 

164cristianchinabirta.ro

avatar
Aceasta este lista publică a campaniilor încheiate la care acest utilizator a participat în această ediție de campionat.
# Campanie Perioada Puncte

Activitate recentă pe site

China-Birta Cristian a adăugat un răspuns la "Castigatori campanie #UrzealaBloggerilor" pe 11.05.2015 la 13:44:
"Câteva precizări. Pe care puteți să le luați cum vreți. Am făcut până acum peste 320 de campanii prin Blogal Initiative. Premiile care au ajuns catre voi sunt in valoare de aproape 150.000 E. Nu suntem perfecti, desigur. Incercam sa facem Blogal Initiative sa functioneze cat de bine putem. Acum, dupa peste 300 de campanii, am ajuns la un mod de functionare care a fost agreat si de bloggerii participanti, dar si de clienti. Cel mai probabil ca nu este un sistem perfect, nici pe departe, dar in acest moment este cel mai bun posibil. Inteleg supararea unora care nu au castigat. Pentru ca stiu ca pun mult suflet in ce scriu. Dar, pe de alta parte, imi pare ca cei care au inceput cu tot felul de vorbe naspa (public si pe mail) nu au invatat un singur lucru: clientul decide. Este o lectie pe care orice blogger profesionist ar trebui sa o invete. Cat de repede cu putinta. Castigatorii au fost decisi de client. Care a considerat ca ei au scris cel mai bine. Punct. Orice alta interpretare si acuze la adresa noastra (adica a echipei Blogal Initiative si a HBO) nu face altceva decat sa ne intristeze. Sistemul Blogal Initiative nu se va schimba. Cel putin nu in perioada imediat urmatoare. Caci, oricat de imperfect il considera unii, cei mai multi dintre voi apreciaza ce facem noi aici. Iar pentru ei mergem inainte. Va multumesc si spor la scris."
China-Birta Cristian a adăugat un răspuns la "Cu ce tricou crezi ca ar trebui sa se plimbe Chinezu prin Thailanda?" pe 17.03.2015 la 18:05:
"Istvan, bre, cum adica? Una este campania cu mersul in Thailanda si alta este ce zic eu, adica sa iti aduc un cadou din Thailanda. Plus sa port numele blogului tau si mesajul pe tricou pe acolo. Daca imi place propunerea ta, desigur :D Deci poate sa participe orice blogger la campania asta. Pentru ca eu sunt clientul, cum ar veni :)) Iar premiile tot eu le dau!"
Articol nou pe blog: "Astazi implinim 3 ani" pe 6.06.2014 la 10:19:
"Nici nouă nu ne vine să credem că a trecut atât de repede timpul. În cei trei ani am reuşit să strângem în jurul conceptului Blogal Initiative cea mai frumoasă comunitate de bloggeri. Am avut peste …"

Scrie un mesaj pe pagina blogului cristianchinabirta.ro

Trebuie să fii autentificat pentru a posta comentarii.

Blogal Initiative în cifre

960 bloggeri activi
în Campionatul Național de Blogging
2410 bloggeri participanți
din 6 iunie 2011 până azi cu
18404 postări la 398 campanii
cu premii în valoare totală de
199903 EUR
+302 de produse în Giftshop
în valoare totală de 9826 EUR

Gazeta de perete

Sigur avem o campanie
și pentru blogul tău!
Abonează-te la newsletter pentru a afla din timp despre campaniile derulate prin Blogal Initiative

Afla beneficiile Blogal Initiative Esti companie? Esti blogger?

Top Reach Total in Campanii

1. brinzoaicecugem.blog...
Lucian Branea
16393
reach
2. ioanaradu.com
Ioana Radu
14814
reach
3. denisuca.com
Denisa Bârgău
13600
reach

Gift Shop

smoke-sensor
Pret
80 pct.

Campanii în derulare

Cum ar trebui sa fie electrocasnicele viitorului?
PERIOADA: 06.01.2017 - 22.01.2017 ora 23:59
Mai sunt 6 zile
PREMII: Un frigider, un cuptor cu microunde și un aspirator
ARTICOLE RECENTE ÎN CAMPANIE:
Avantajele panourilor radiante cu infrarosu
PERIOADA: 05.01.2017 - 19.01.2017 ora 23:59
PREMII: 3 panouri radiante + câte-un premiu pentru fiecare blogger care se înscrie
ARTICOLE RECENTE ÎN CAMPANIE:

Campanii în Bucuresti

Campanii în Iasi

Campanii în Craiova

Blogal Initiative foloseste:

Zelist Monitor