Campionatul National de Blogging®:
 
06
Iun

Astazi implinim 3 ani

Adăugat de Blogalinitiative.ro în Blog

Nici nouă nu ne vine să credem că a trecut atât de repede timpul. În cei trei ani am reuşit să strângem în jurul conceptului Blogal Initiative cea mai frumoasă comunitate de bloggeri.

Am avut peste 270 de campanii cu premii de peste 125.000 de euro. Am avut nişte texte excepţionale la nişte provocări care pentru alţii ar fi fost banale. Am reuşit să arătăm clienţilor cât de puternică este blogosfera şi, mai ales, cât de inventivi şi totodată pricepuţi pot fi bloggerii.

N-am fi făcut nimic din toate astea fără ajutorul vostru, al celor care verifică zi de zi ce campanii mai născocim şi al celor care acceptă provocările noastre. Vă mulţumim pentru că sunteţi de atât de mult timp alături de noi! Ne bucurăm că vă avem aproape!

Totodată, le mulţumim şi celor care, de-a lungul celor trei ani, au făcut parte din echipa Blogal Initiative şi au pus umărul la construirea acestei foarte frumoase comunităţi şi anume: Cristian China-Birta, Vlad Dulea, Anne-Marie Chelariu, Loredana Pricopie şi Cristian Florea.

Iar dacă vreţi să ne uraţi „La mulţi ani!”, vă mulţumim de pe acum. Dar vă şi spunem că fiecare „La mulţi ani!” pe care ni-l adresaţi este, de fapt, o urare şi la adresa voastră, căci fără voi nu am fi reuşit niciodată să facem toate pe care le-am făcut :)

Vrei să nu ratezi nicio campanie?
Abonează-te la newsletter pentru a afla din timp de campaniile derulate prin Blogal Initiative
Îți place? Spune mai departe!
                 
Îți mulțumim pentru aprecieri!
Nu uita să ne urmărești pe rețelele sociale

Comentarii/Trackbacks (25)

Adaugă un comentariu la Astazi implinim 3 ani

Trebuie să fii autentificat pentru a posta comentarii.

Blogal Initiative în cifre

710 bloggeri activi
în Campionatul Național de Blogging
2596 bloggeri participanți
din 6 iunie 2011 până azi cu
21639 postări la 463 campanii
cu premii în valoare totală de
232990 EUR
+492 de produse în Giftshop
în valoare totală de 13593 EUR

Gazeta de perete

Sigur avem o campanie
și pentru blogul tău!
Abonează-te la newsletter pentru a afla din timp despre campaniile derulate prin Blogal Initiative

Afla beneficiile Blogal Initiative Esti companie? Esti blogger?

Top Reach Total in Campanii

1. olteancaindeplasare....
Alexandra Călinoiu
4727
reach
2. secretelezeilor.ro
Claudiu-Gilian Chircu
3305
reach
3. denisuca.com
Denisa Bârgău
3000
reach

Gift Shop

Twister
Pret
30 pct.
Licitatie incheiata
tp-link
Pret
36 pct.
Licitatie incheiata
WWF
Pret
35 pct.
Licitatie incheiata

Campanii în derulare

Campanii în Bucuresti

Campanii în Iasi

Campanii în Craiova

Blogal Initiative foloseste:

Zelist Monitor